Viata a doi dovleci de balcon

Doi dovleci placintari de la tara au poposit toamna trecuta in balconul meu. Au venit si ei la oras :). I-am primit cadou de la vecina mea. Unul era rotofei si gri, cu o mutra de batranel grasun; celalat era portocaliu, alungit si suplu, parca ii facea in ciuda celuilalt cu silueta sa prelunga.

Le-am tot schimbat locul prin balcon, de pe pardoseala pe un scaunel, de pe scaunel intr-un cos, iar din cos au poposit intr-un final pe pervazul balconului, lipiti de geam. Au avut ca vecini toata toamna o crizantema, cateva gutui si un cos cu nuci. Cred ca le-a placut acolo, pentru ca de la geamul balconului poti urmari tot ce se intampla afara: au prins si soarele caldut de toamna si ploile mohorate de noiembrie si luminile de Craciun ce s-au aprins la ferestrele vecinilor din blocul de vis-a-vis, s-au bucurat si de zapada de ianuarie, au prins si gerul din saptamanile trecute si tot ce mai poti prinde daca stai intr-un colt, lipit de un geam… Nu e rau pentru o viata de dovleac, nu?

Pana cand, intr-un final, (ieri mai precis) m-am hotarat sa ii “sacrific”. Gata! S-a zis cu privitul pe geam.

M-am tot gandit la ce sa ii folosesc vreo jumatate de zi… poate ca se numesc ei “placintari”, dar eu vreau ceva un pic mai altfel; de ce sa nu ne folosim imaginatia daca tot o avem?

Asa ca m-am hotarat ca le-ar sta bine ca umplutura pentru o pâte brioche.