Minunata Bretagne
De ceva timp mi-am propus sa scriu acest post, dar am ezitat mereu, la gandul ca nu as putea surprinde in cuvinte, adevarata frumusete a locului in care mi-am petrecut o mica parte din aceasta vara.
Pentru ca acum a venit toamna si vremea la mine nu este tocmai grozava, mi-am aruncat un ochi peste fotografiile pe care le-am facut asta vara si m-am decis totusi sa postez cateva imagini de acolo.
Regiunea se numeste Bretagne, iar localitatea care ne-a gazduit este Hirel.
O regiune definita ca maritima, Bretagne are nu mai putin de 3000km de costa si cuprinde patru zone distincte: Cotes d’Armor, Ille-et-Vilaine, Finistere et Morbihan.
Hirel este un sat pe tarmul marii si ceea ce mi-a placut aici a fost linistea si salbaticia zonei. Plaja este imensa, neamenajata si nu vezi tipenie de om…nu se aude decat marea. Am avut prilejul sa o aud in fiecare seara, caci fereastra principala a casei, ne oferea o priveliste direct catre plaja.
Persoana de la care am inchiriat casa, Michelle, a stiut sa ne faca sa ne simtim extraordinar si sa ne arate ce gazde bune sunt localnicii: in fiecare dimineata bagheta frantuzeasca cu crusta crocanta, proaspat scoasa din cuptor, untul sarat si gemul de capsuni ne asteptau in fata geamului plin cu muscate! Tot la insistentele ei am iesit impreuna la o “brasserie” din sat si am testat stridiile locale, pescuite de dimineata. Le-am mancat cu lamaie si paine cu unt si la prima impresie mi s-a parut ca am luat o gura de apa de mare!!! Dar senzatia de sarat a disparut rapid, caci am avut la desert celebrele “Crepes Bretonnes” servite cu crema de lamaie!
Bretagne mi s-a parut combinatia perfecta intre viata la tara si viata pe malul marii. Oriunde iti intorceai privirea, accente ale peisajului maritim se combinau intr-un mod unic cu aspectul rustic al vietii simple si fara pretentii de la tara. Briza sarata, nisip, case cu ziduri din piarta de granit, drumuri de tara, ferestre incarcate cu flori, scoici, toate stateau alaturi.
Dupa o vreme petrecuta astfel, cu plimbari lenese pe malul marii si mese frugale cu paine cu unt si croissante, am hotarat ca este timpul pentru putin vacarm si agitatie…si am ales sa vedem Saint Malo.
Veche fortareata de pescari, Saint Malo este astazi un furnicar plin cu turisti. Pe stardutele inguste se amestecau turisti curiosi sa vada cat mai multe si localnici agitati care de obicei vorbeau mult si repede(…si intre noi fie vorba, imi puneau la indoiala cunostintele de franceza!)
Dupa ce ne-am incumetat sa luam la rand labirintul de stradute(cu regret in suflet ca am gasit inchis la “Maison du Beurre” in care puteai urmari live prepararea traditionala a celebrului unt sarat din zona), ne-am indreptat atentia catre mancarea locala: delicioasa si cu iz marin!
In special mi-a placut dulcele zonei: Kouign Amann, aseamanator cu foietajul classic frantuzesc, dar inecat in caramel sarat. Intre straturile de aluat sunt aruncate cantitati impresionanate de unt sarat si zahar, care la caldura cuptoarelor se transforma in caramel.
Far Breton mi-a placut iarsi (un fel de soufflé cu prune) si Crepes Bretonnes , clatite extrem de subtiri aproape transparente, care in foarte multe meniuri din zona se serveau flambate!
Mi-a placut ca aici lumea traieste si mananca simplu! Fara feluri prea pretentioase de mancare, dar extrem de proaspete si gustoase!
